< 2 Samuel 14 >

1 Joab, Serujas Sohn, merkte nun, daß sich des Königs Herz Absalom zuneigte!
IKE ae la o Ioaba ke keiki a Zeruia, ua hele aku ka naau o ke alii io Abesaloma la.
2 Da schickte Joab nach Tekoa und ließ von dort ein kluges Weib holen. Er sprach zu ihr: "Stell dich trauernd und zieh Trauerkleider an! Salbe dich nicht mit Öl, sondern sei wie ein Weib, das geraume Zeit um einen Toten trauert!
Hoouna aku la o Ioaba i Tekoa, a lawe mai la i kekahi wahine akamai mailaila mai, i aku la ia ia, Ke noi aku nei au ia oe, e hoolike oe ia oe iho me ka mea kanikau, a e aahu oe i ke kapa makena, aole hoi e kahinu i ka aila: e like oe me ka wahine i kanikau loa no ka mea i make.
3 Geh zum König und sprich zu ihm dies!" Nun legte ihr Joab die Worte in den Mund.
A e hele aku i ke alii, a penei e olelo aku ai. Alaila, hai aku la o Ioaba i na huaolelo no kona waha.
4 Das Weib von Tekoa kam zum König, warf sich auf ihr Antlitz, huldigte und sprach: "Hilf, König!"
A i ka wa i olelo aku ai ka wahine o Tekoa i ke alii, moe iho la ia ilalo kona alo, hoomaikai aku la i ke alii, i aku la, E hoola mai, e ke alii.
5 Da sprach der König zu ihr: "Was ist dir?" Sie sprach: "Leider bin ich eine Witwe, starb doch mein Mann.
I mai la ke alii ia ia, Heaha kau? I aku la kela, He wahinekanemake au, ua make kuu kane.
6 Deine Sklavin hatte zwei Söhne. Aber sie stritten miteinander auf dem Felde, und niemand schlichtete zwischen ihnen. So schlug der eine den anderen und tötete ihn.
He mau keikikane elua a kau kauwawahine, hakaka ae la laua ma ke kula, aohe mea hoi nana e uwao, a hahau aku la kekahi i kona hoa, a make iho la ia.
7 Nun erhebt sich die ganze Sippe gegen deine Sklavin und ruft: 'Gib den Brudermörder heraus, daß wir ihn töten für das Leben seines Bruders, den er erschlagen hat. Wir wollen so zugleich den Erben beseitigen.' So wollen sie meine letzte Kohle löschen und meinem Manne nicht Namen noch Nachkommen auf Erden lassen."
Aia hoi, ua ku e mai ka ohana a pau i kau kauwawahine; i mai lakou, E haawi mai oe i ka mea nana i hahau i kona hoahanau, i pepehi aku makou ia ia, no ke ola o kona hoahanau ana i pepehi aku ai; a e hoopau no hoi makou i ka hooilina: pela no lakou e kinai ai i kuu lanahu ahi i koe, aole no hoi lakou e waiho no ka'u kane i inoa, aole hoi koena maluna o ka honua.
8 Da sprach der König zum Weibe: "Geh heim! Ich werde deinetwegen verfügen."
I mai la ke alii i ua wahine la, O hoi oe i kou hale, a e kauoha aku hoi au nou.
9 Da sprach das Weib von Tekoa zum König: "Mich, Herr und König, träfe das Unrecht, und meine Familie. Der König und sein Thron aber bleiben unangetastet."
Olelo aku la ka wahine o Tekoa i ke alii, E kuu haku, e ke alii, maluna iho o'u ka hala, a maluna hoi o ka ohana a ko'u makua: a e hala ole ke alii a me kona nohoalil
10 Da sprach der König: "Wenn jemand so zu dir spricht, dann melde mir ihn! Er soll dich nicht mehr antasten!"
I mai la ke alii, O ka mea olelo mai ia oe, e kai mai ia ia io'u nei, aole hoi ia e hoopa hou aku ia oe.
11 Sie sprach: "Möchte doch der König an den Herrn, seinen Gott, denken - sonst könnte der Bluträcher zuviel verderben -, daß sie nicht meinen Sohn umbringen!" Da sprach er: "So wahr der Herr lebt! Nicht ein Haar deines Sohnes soll zu Boden fallen!"
Alaila, i aku la kela, Ke noi aku nei au ia oe, e hoomanao ke alii ia Iehova i kou Akua, i ole e luku hou aku ka mea hoopai koko, o make ka'u keiki I mai la ke alii, Ma ko Iehova ola ana, aole o haule ka lauoho hookahi o kau keiki ma ka honua.
12 Da sprach das Weib: "Dürfte doch deine Sklavin an meinen Herrn und König ein Wort richten!" Er sprach: "Sprich!"
Alaila i aku la ua wahine la, Ke noi aku nei au ia oe, e ae mai oe i kau kauwawahine, e hai aku ia i hookahi huaolelo i kuu haku i ke alii. I mai la kela, E hai mai
13 Da sprach das Weib: "Warum sinnst du Ähnliches gegen Gottes Volk? Aus dieser Rede des Königs geht hervor, daß es an Sünde grenzt, wenn der König seinen Verbannten nicht zurückruft.
I aku la ka wahine, No ke aha la hoi oe i manao ia mea ku e i ko ke Akua poe kanaka? no ka mea, ua olelo mai ke alii ia mea, me he mea hewa la, i ka hoihoi ole mai o ke alii ia nei i ka mea ana i hookuke aku ai.
14 Sterben wir, so werden wir wie Wasser, das, auf den Boden geschüttet, nicht mehr gesammelt werden kann. Aber Gott nimmt nicht das Leben weg, sondern faßt Pläne, damit ein Verbannter nicht zu unserem Schaden verbannt bleibe.
No ka mea, he oiaio no e make kakou, a ua like me ka wai i haniniia ma ka honua, aole e hiki ke ukuhi hou ia: aole no ke Akua i lawe aku i kona ola, aka, ua noonoo kela i ka mea e lilo loa ole ai ka mea ana i hookuke aku ai.
15 Daß ich jetzt gekommen bin, dies dem König, meinem Herrn, zu sagen, das kommt davon, daß mir das Volk Angst gemacht hat. Deine Sklavin aber sagte: 'Ich will doch mit dem König reden. Vielleicht tut der König, was seine Magd sagt.'
Nolaula hoi, i kuu hiki ana mai e olelo aku i kuu haku i ke alii ma ia mea, no ka hoomakau ana mai a na kanaka ia'u: i iho la kau kauwawahine, E olelo aku no wau i ke alii; malia paha e hana mai ke alii e like me ka noi ana aku a kana kauwawahine.
16 Weil der König die Bitte gewährt, seine Magd aus der Hand des Mannes zu retten, der mich und meinen Sohn zugleich aus Gottes Erbe zu tilgen sucht,
No ka mea, e lohe mai no ke alii, i hoopakele oia i kana kauwawahine i ka lima o ke kanaka nana e hoolei aku ia maua pu me kuu keiki iwaho o ka noho ana o ke Akua.
17 So dachte deine Sklavin: 'Möchte doch das Wort meines Herrn und Königs zur Beruhigung dienen!' Denn wie ein Gottesengel ist mein Herr und König, wenn er Gutes und Böses anhört. Der Herr, dein Gott, sei mit dir!"
Alaila, i iho la kau kauwawahine, e lilo no ka olelo a kuu haku a ke alii i mea hoomaha: no ka mea, ua like kun haku ke alii me ka anela o ke Akua, i ka nana i ka pono a me ka hewa: nolaila, me oe pu auanei o Iehova o kou Akua.
18 Da hob der König an und sprach zu dem Weibe: "Verhehle mir nichts von dem, was ich dich frage!" Da sprach das Weib: "Es spreche doch mein Herr und König!"
Alaila, olelo mai la ke alii, i mai la i ua wahine la, Mai huna oe ia'u, ea, i ka mea a'u e ninau aku nei ia oe. I aku la ka wahine, E olelo mai kuu haku ke alii ano.
19 Da sprach der König:"Hat Joab dir bei alldem geholfen?" Da hob das Weib an und sprach: "So wahr du lebst, mein Herr und König! Unmöglich ist es, rechts oder links vorbeizukommen an irgend etwas, was mein Herr und König spricht. Ja, dein Diener Joab selbst hat mir den Auftrag gegeben. Er hat deiner Sklavin alle jene Worte in den Mund gelegt.
I mai la ke alii, Aole anei ka lima o Ioaba pu me oe i neia mea? Olelo aku la ua wahine la, i aku la, Oiaio no, e kuu haku, e ke alii, aole e hiki i kekahi ke kapae aku ma ka akau, aole hoi ma ka hema o kekahi mea a kuu haku a ke alii i olelo mai nei: o kau kauwa o Ioaba, oia ka i kauoha mai ia'u, a hahao mai la ia mau huaolelo a pau maloko o ka waha o kau kauwawahine.
20 Um der Sache ein anderes Gesicht zu geben, hat dein Diener Joab dies getan. Aber mein Herr ist weise wie ein Gottesengel; er weiß alles, was im Lande vorgeht."
Pela i hana iho ai o loaba i mea e loaa'i keia ano o ka olelo: a ua naauao ko'u haku, e like me ka naauao o ka anela o ke Akua, ma ka ike i na mea a pau o ka honua nei.
21 Da sprach der König zu Joab: "Das hast du getan. So geh und hole den Jüngling Absalom!"
I aku la ke alii ia Ioaba, aia hoi, ua hana iho nei au i keia mea, e kii aku oe, a e hoihoi mai i ke kanaka opiopio ia Abesaloma.
22 Da warf sich Joab auf sein Antlitz zur Erde, huldigte und segnete den König. Dann sprach Joab: "Heute erfährt dein Sklave, daß ich Huld gefunden in deinen Augen, mein Herr und König, weil der König das Wort seines Sklaven erfüllt."
Moe iho la o Ioaba ma ka honua ilalo kona alo, kulou iho la, a hoomaikai aku la i ke alii. I aku la o Ioaba, Ke ike nei au i keia la, ua loaa ia'u ke aloha imua o kou maka, e kuu haku, e ke alii, no ka mea, ua hooko mai ke alii i ka mea a kana kauwa i noi aku ai.
23 Dann stand Joab auf, ging nach Gesur und brachte Absalom nach Jerusalem.
Ku ae la o Ioaba, a hele aku la i Gesura, a lawe mai la ia Abesaloma i Ierusalema.
24 Der König aber sprach: "Er gehe in sein Haus! Mein Antlitz darf er nicht sehen!" So ging Absalom in sein Haus. Aber des Königs Antlitz sah er nicht.
I aku la ke alii, E kipa ae ia i kona hale iho, aole ia e ike mai i kuu maka. A hoi ae la o Abesaloma i kona hale, aole i ike aku i na maka o ke alii.
25 So schön aber wie Absalom war in ganz Israel kein Mann, so daß man ihn sehr rühmte. Von der Fußsohle bis zum Scheitel war kein Makel an ihm.
A iloko o ka Iseraela a pau, aole he kanaka e ae i mahalo nui ia e like me Abesaloma no kona maikai: mai ka poli wawae ona a hiki iluna i ka piko o kona poo, aohe ona kina iki.
26 Und wenn er sein Haupt schor, und er schor es von Zeit zu Zeit - weil es ihm beschwerlich ward, schor er es -, so wog das ganze Haar seines Hauptes zweihundert Ringe nach königlichem Gewicht.
Aia ako ia i kona poo, (no ka mea, i ka pau ana o kela makahiki, keia makahiki, ako ae la ia i ke oho; no ko kaumaha o ke oho maluna ona, nolaila ia i ako ia mea; ) kaupaona iho la ia i ke oho o kona poo, elua haneri sekela, e like me Ka ke alii hookau ana.
27 Absalom aber wurden drei Söhne und eine Tochter, namens Tamar, geboren. Diese ward ein schönes Weib.
Ua hanau na Abesaloma ekolu keikikane, a hookahi kaikamahine, o Tamara kona inoa; he wahine maikai hoi ma kona helehelena.
28 Da saß Absalom zu Jerusalem zwei Jahre. Des Königs Antlitz aber hatte er nicht gesehen.
Pela i noho ai o Abesaloma ma Ierusalema, elua makahiki okoa, aole hoi ia i ike aku i na maka o ke alii.
29 Da sandte Absalom zu Joab, ihn zum König zu schicken; er aber wollte nicht kommen. So schickte er noch ein zweitesmal. Aber er wollte nicht kommen.
Nolaila, kena aku la o Abesaloma e kii ia loaba, e hoouna aku ia ia e hele i ke alii; aole nae ia i hele mai io na la; a hoouna hou aku la ia, o ka lua ia o ke kii ana, aole hoi ia i hele mai.
30 Da sprach er zu seinen Dienern: "Seht! Joab hat ein Feld neben meinem Grundstück und hat Gerste darauf. Geht und steckt es in Brand!" Und Absaloms Diener steckten das Feld in Brand.
Alaila i aku la ia i kana poe kauwa, Aia ka mahinaai a loaba e kokoke ana i kuu wahi, a he bale kana ilaila; ou haele oukou e puhi i ke ahi. A puhi aku la na kauwa a Abesaloma i ua mahinaai la i ke ahi.
31 Da machte sich Joab auf, ging zu Absalom ins Haus und sprach zu ihm: "Weshalb haben deine Diener mein Feld in Brand gesteckt?"
Alaila ku ae la o loaba, a hele mai io Abesaloma la i kona hale, i mai la ia ia, E heaha ka mea i puhi aku ai kau poe kauwa i kuu mahinaai i ke ahi.
32 Da sprach Absalom zu Joab: "Ich habe zu dir gesandt und sagen lassen: 'Komm her!' Ich möchte dich zum König senden und sagen lassen: 'Wozu bin ich von Gesur heimgekommen? Mir wäre wohler, wäre ich noch dort.' Nun aber möchte ich des Königs Antlitz sehen. Liegt eine Schuld auf mir, so töte er mich!"
Olelo aku la o Abesaloma ia loaba, Aia hoi, ua hoouna aku la au iou la, me ka i ana aku, E hele mai ia nei, i hoouna aku ai au ia oe i ke alii, e i aku ia ia, Heaha ka mea i hoi mai nei au mai Gesura mai? E aho no wau e noho malaila a hiki i neia wa: ano hoi, e ae mai oe e ike aku au i na maka o ke alii; a ina he hewa iloko o'u, e pepehi mai keia ia'u.
33 So kam Joab zum König und meldete es ihm. Und er ließ Absalom rufen. So kam er zum König. Da warf er sich auf sein Antlitz zur Erde vor dem König nieder, und der König küßte Absalom.
Alaila hele aku la o loaba i ke alii, a hai aku la ia ia: a hea mai la oia ia Abesaloma, a hele aku la ia i ke alii, a kulou iho la ia ma ka honua ilalo kona alo imua o ke alii; a honi mai la ke alii ia Abesaloma.

< 2 Samuel 14 >